• Site
  • „E-Leonardo”
  • Volume scrise
  • Volume traduse
  • Articole în presă
  • TV – Radio
  • Lectura lui Dante
  • Pirandello

Laszlo Alexandru

~ writer's blog

Laszlo Alexandru

Arhive zilnice: aprilie 30, 2012

La dreapta-mprejur! (5)

30 Luni apr. 2012

Posted by Laszlo Alexandru in Polemici

≈ 3 comentarii

Etichete

Acolada, extremism, Gheorghe Grigurcu, legionari, Vintilă Horia

Cu asemenea antecedente nu e de mirare că, la sfîrşitul războiului, “fiinţa ruptă de umanitatea convenţională” şi-a luat picioarele la spinare, din Viena, şi-a aterizat împreună cu alţi hitlerişti tocmai în Argentina. Continentul european le rămăsese neîncăpător pe talie, în faţa tribunalelor care-i luau la întrebări pentru colaboraţionism. Intuiţie ascuţită, altminteri, pentru spiritualitatea eterică a lui Vintilică, fiindcă tribunalul din Bucureşti îl “condamnă pe acuzatul Vintilă Horia Caftangioglu, român, major, ziarist, fost director la Sfarmă-Piatră, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, azi dispărut, pentru crima de dezastrul ţării, prin săvîrşire de crime de război constînd în faptul de a se fi pus în slujba hitlerismului şi fascismului, contribuind prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice, fapt prevăzut de art. 2 lit. o şi pedepsit de alin. 1, art. 3 din legea nr. 312/945, să sufere pedeapsa detenţiunii grele pe viaţă şi degradare civică pe timp de zece ani, conform art. 25 Cod Penal”.

La acest aspect intervine iarăşi relativizant Gh. Grigurcu, în calitatea sa de frizer-şef care coafează fapte, interpretări şi vinovăţii ale trecutului. În primul rînd responsabilitatea lui Vintilică e uşurel disipată: a fost şi el unul dintre cei mulţi. “Dar care a fost realmente atitudinea politică a lui Vintilă Horia? Într-adevăr, acesta a colaborat la o seamă de publicaţii legionare precum Sfarmă-Piatră, Meşterul Manole, ca şi la Gîndirea, aşa cum au făcut-o şi alţi scriitori şi intelectuali ai noştri, unii de prim-plan. Se vădea astfel o exacerbare a nemulţumirilor iscate de un sistem politic marcat de ineficienţă şi corupţie şi, nu în ultimul rînd, o aspiraţie de regenerare spirituală. Amestecul spiritualităţii cu acţiunea politică, nescutită de mijloace violente, ceea ce a reprezentat indiscutabil o gravă eroare, a pecetluit mişcarea cu pricina într-o zonă a iluziilor primejdioase, mai cu seamă după asasinarea lui Corneliu Zelea-Codreanu.” Tare de tot omul de la Acolada! Legionarii au fost primejdioşi mai cu seamă după uciderea lui Zelea, nu pe vremea cînd Zelea îl ucidea pe prefectul Manciu de la Iaşi. Pe-atunci băieţii erau doar la un club de bridge care schimba impresii duminicale.

Publicitate

Accesări

  • 108.064 views

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 145 de abonați.

Articole recente

  • Memorator de limba italiană – ediția a patra
  • Simfonia lumii (3)
  • Simfonia lumii (2)
  • Simfonia lumii (1)
  • George Coșbuc, primul traducător integral al “Divinei Comedii” în română

Comentarii recente

Laszlo Alexandru la Poezia științei în “Parad…
Cristina-Alice TOMA la Poezia științei în “Parad…
Laszlo Alexandru la Inimaginabil
ourzica la Inimaginabil
Laszlo Alexandru la Etica neuitării
Horia Puscuta la Etica neuitării
Ioana Haitchi la Conspirația familiei Pazzi
Laszlo Alexandru la Luigi Pirandello, „Nuvel…
vicuslusorum la Luigi Pirandello, „Nuvel…
Ioana Haitchi la Scrisoare despre Dante
Laszlo Alexandru la Scrisoare despre Dante
Ioana Haitchi la Scrisoare despre Dante

Cele mai bune

  • Test de traducere
  • Rugăciune de sfînt
  • Declaraţie de dragoste
  • Rugăciune franciscană
  • Mihail Sebastian: Scrisori de drag și dor (1)
  • George Coșbuc, primul traducător integral al “Divinei Comedii” în română
  • Mihail Sebastian, ziarist la “Cuvîntul”

Categorii

  • Amfiteatru
  • Anunţuri
  • Cestiunea zilei
  • Dante
  • Despre mine
  • Diverse
  • Italienistică
  • Moralităţi
  • Neghiobii
  • Pirandelliana
  • Polemici
  • Uncategorized

Calendar

aprilie 2012
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
« mart.   mai »

Arhive

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Etichete

amintiri analiza Andrei Klein antisemitism arhive biografie blog Bucuresti carte carti Cluj colaboratori colaborator Securitate competente comunism conferinta Consiliul Judetean Cluj credinta cultura Cuvintul Dante demisie dezbatere dialog disident Divina Comedie Dumnezeu evrei Evul Mediu extremism fascism film Freud Gabriel Andreescu Holocaust imagine intelectual interbelic internet interviu ironie istorie Italia Jurnal lansare de carte Lectura Dantis literatura manipulare Marta Petreu Mihail Sebastian Mircea Arman Mircea Zaciu neghiobie Nicolae Manolescu Ovidiu Pecican Paradisul Paul Goma plagiat poezie poliglot politica premiu profesor propaganda scandal scriitor scriitori Securitate traducere trecut Tribuna turnatori universitate Victor Ponta ziarist

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Laszlo Alexandru
    • Alătură-te altor 145 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Laszlo Alexandru
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară