“Dolce stil novo” n-a existat? (3)

Etichete

Dante, Divina Comedie, dolce stil novo, italiana, Luca Azzetta, medieval, poezie, Purgatoriul, Universita degli Studi Milano

Citesc în aceste zile o interesantă culegere de cursuri universitare ţinute pe marginea Purgatoriului dantesc. Între februarie şi mai 2009, Università degli Studi din Milano a invitat o serie de specialişti să explice în faţa publicului, pe rînd, grupaje de cîte două-trei cînturi, astfel încît treptat să fie trecut în revistă amplul bagaj de sensuri şi simboluri ale poemului. Patrusprezece comentatori, mai cunoscuţi sau nu, mai înzestraţi ori mai anodini, au refăcut ascensiunea pe munte: Lucia Battaglia Ricci, Carlo Sini, Gian Carlo Alessio, Giuseppe Ledda, Giuseppe Polimeni, Violetta de Angelis, Mira Mocan, Lino Pertile, Marco Ariani, Luca Azzetta, Sergio Cristaldi, Olga Sedakova, Corrado Bologna, John Scott. În ciuda diferenţelor de personalitate şi temperament analitic, uşor de perceput între ei, cu toţii au la bază o solidă şi temeinică documentare bibliografică, o extrem de nuanţată cunoaştere a textului poetic medieval şi a dantologiei aferente. Rezultatul astfel obţinut a fost cuprins într-un volum semnificativ: Esperimenti danteschi. Purgatorio 2009, a cura di Benedetta Quadrio, Genova-Milano, Casa Editrice Marietti, 2010.

Responsabil cu interpretarea cînturilor XXIII şi XXIV din Purgatoriu a fost Luca Azzetta, profesor de literatură umanistă la Università degli Studi din Bergamo. Printre alte remarci incitante, comentatorul arată că denumirea “dolce stil novo”, atribuită curentului poetic medieval, e de dată relativ recentă. Ea a fost utilizată pentru prima oară abia în 1869 de Francesco De Sanctis, în Storia della letteratura italiana. Termenul s-a fixat temeinic numai începînd cu 1880, cînd a fost reluat de Adolfo Bartoli în lucrarea sa I primi due secoli della letteratura italiana. E cam straniu că, între 1300 şi a doua jumătate a lui 1800, conceptul respectiv n-a existat.

Publicitate