Fireşte că oricărui om de bună credinţă i se rupe sufletul de jale citind că, odată cu arestarea abuzivă a cărturarului de către securişti, au luat calea detenţiei numeroase cărţi valoroase din biblioteca lui (“propriile sale lucrări publicate, volume de filozofie, mai ales opera lui Blaga, Bagdasar, Vianu, Claudian, Noica, Dimitriu, Comarnescu ş.a., ediţia princeps a integralei Schopenhauer, dar şi carte rară”), mapele de corespondenţă (“epistole primite de la personalităţi culturale de anvergura lui Blaga, Ionesco, Eliade, Gentile, Papini”) sau manuscrisele în lucru (“un studiu de 500 de pagini, unic în spaţiul nostru cultural, anume Estetica lui Dante, la care a lucrat timp de 12 ani (1943-55), este mutilat prin smulgerea unui sfert din file, devenind de nereconstituit”).
Abuzul săvîrşit de organele comuniste de represiune e, fără îndoială, odios. Dar el nu e în măsură să modifice radical substanţa lucrurilor, ci doar să le încetinească apariţia, să le şubrezească aparenţa. Estetica lui Dante a fost pînă la urmă tipărită, în 2005, la Princeps Edit din Iaşi şi am avut prilejul să o comentez în presa culturală (vezi Tribuna, nr. 131/febr. 2008; vezi E-Leonardo, nr. 13/2008). Caracterul fragmentar al lucrării, juxtapunerea diferitelor fascicule de însemnări, tatonarea în jurul aceluiaşi grupaj ideatic, repetat pînă la un punct, iar apoi întrerupt fără speranţă – ei bine, acestea ar putea fi puse la o adică pe seama calvarului confiscărilor. Dar citarea greşită şi comentarea divagantă a versurilor danteşti nu le mai poate fi imputată securiştilor. Mizele de tot mărunte pe care însuşi Edgar Papu le-a admis, cînd şi-a autoapreciat lunga scriere, nu-i pot fi reproşate regimului comunist: “noi n-am descoperit, deci, nimic nou, nici chiar pe planul delimitat al dantologiei. În cadrul acestei probleme dezbătute, noi intenţionăm numai să aducem unele explicitări” (p. 138).
Sînt oricînd de acord să mă asociez lui Vlad-Ion Pappu ca să deplîngem cîinoşenia unei dictaturi ce aresta abuziv nu doar oameni, ci şi cărţi sau manuscrise. Dar mă va pierde ca aliat, atunci cînd va încerca să-i înalţe părintelui său o statuie artificială, din materiale prefabricate şi prezentate unilateral. Sau cînd se va strădui să umfle cu pompa un manuscris mediocru, sub pretextul că a fost relegat de poliţia politică.
Laszlo Alexandru 