Etichete

, , , , ,

Filmul lui Radu Mihăileanu, Izvorul femeilor, povesteşte despre o realitate crîncenă, rezolvată printr-o soluţie cam artificială. Într-un sătuc african pierdut prin munţi, în mijlocul secetei, singura sursă de aprovizionare cu apă e un izvor situat la dracu-n praznic, printre stînci. Datorită tradiţiei locului, femeile sînt obligate să care apa în comunitate. Unele dintre ele, graţioase, delicate, altele deja însărcinate, iar altele chiar bătrîne îşi iau foarte în serios obligaţia de-a hămăli. Şi tot cad sub poveri printre bolovani, iar pruncii lor se nasc gata morţi. În acest timp bărbaţii stau comod în faţa cafenelei, trag din ţigări şi pahare, schimbă ironii şi bîrfe. Soluţia necazului vine din partea protagonistei Leila, o străină măritată cu învăţătorul locului. Ea le propune suratelor să intre în greva sexului, să nu se mai achite de obligaţiile matrimoniale, pînă cînd soţii lor nu-şi vor reconsidera obligaţiile menajere.

Tensiunea exacerbează conflictele şi lupta pentru putere. Feminismul îşi cere drepturile, cu zîmbetul pe buze, prin cîntec, joc şi voie bună. Societatea patriarhală, de tip medieval, se izbeşte de problematica postmodernă. Are dreptate Vladimir Creţulescu să noteze, în cronica lui, saltul mortal spre neverosimil pe care îl execută Radu Mihăileanu. Acelaşi lucru i l-aş reproşa la rîndul meu (valabil şi pentru precedenta realizare, Concertul). Teza prea vizibilă. Finalitatea “educativă” ostentativă. Altminteri decorurile naturale, pereţii scorojiţi ai bordeielor şi nivelul crîncen de trai ne oferă o infuzie de realism cumplit. Dacă lumea n-ar vorbi arăbeşte, ai zice că eşti prin vreun sat neelectrificat din România comunistă a anilor ‘80.

După gheara leului cu Va, vis, deviens (Trăieşte!), una dintre cele mai răscolitoare capodopere cinematografice, artistul s-a lăsat furat de pitoresc şi accesoriu, bricolate în scopuri didactic-educative. Mihăileanu poate mai mult de-atît.

Anunțuri