Etichete
antisemitism, democratie, fundamentalism, Gunter Grass, Iran, Israel, persona non grata, poezie, politica
Politica e o activitate prozaică, de uzură cotidiană. Cînd mai e transpusă şi în versuri, efectul de kitsch şi oroare izbeşte cu toată convingerea. În epoca stalinistă de la noi s-a eternizat sloganul scandat sacadat “URSS / bastion al păcii e!”. Ia-ncercaţi de analizaţi figurile de stil (metafora, metonimia) din această capodoperă a versificaţiei moderne. Sau puneţi în evidenţă sentimentele diafane de protecţie continentală şi bucuria contopirii cu universul pe care autorul (anonim) le-a exprimat.
După ce şi-a petrecut o zbuciumată adolescenţă de luptător în trupele Waffen SS, după ce-a activat la maturitate ca militant antiamerican şi a proclamat nevoia “coexistenţei paşnice” cu Uniunea Sovietică, luciditatea politică a lui Günter Grass a făcut-o iar de oaie. Omul cu Nobelul a scris o poezie despre pericolul mondial stîrnit de statul Israel. Ideile sale curg şuvoi, ca de la robinet. “Dreptul pretins de a da prima lovitură” “ar putea şterge de pe faţa pămîntului poporul iranian asuprit”, şi asta numai pentru că “se bănuieşte construirea unei bombe atomice” (= formularea procesului de intenţii). Însă el, Poetul, simte nevoia “să spun numele acelei alte ţări / în care de ani de zile, sub mantia tăcerii / există un potenţial nuclear / aflat în afara oricărui control” (= rotunjirea teoriei conspiraţioniste, sub pretextul dezvăluirii de teribile secrete). “Trecerea sub tăcere a acestui fapt / căruia tăcerea mea i s-a subordonat / o simt ca pe o minciună apăsătoare / şi o constrîngere a cărei încălcare / stă sub ameninţarea cu pedeapsa: / verdictul ‘antisemitism’ este de uz curent” (= autovictimizarea propagandistului care, asumîndu-şi spunerea adevărului, va avea de pătimit de pe urma curajului său). “Ţara mea” “declară în cel mai pur scop comercial, cu uşurinţă, / că drept ‘reparaţie’ / va livra Israelului un alt submarin / a cărui specialitate va fi să trimită / focoase atotdistrugătoare acolo unde existenţa / unei singure bombe atomice este nedovedită” (= fluturarea străvechii demagogii pacifiste, în scopuri flagrant politice). “De ce spun abia acum, / îmbătrînit, cu ultima cerneală: / puterea atomică Israel pune-n pericol / pacea mondială oricum atît de şubredă?” (= retorismul patetic agitat în scopuri persuasive; interogaţia strecurată pentru a dilua aberaţia). Şi tot aşa mai departe.
Am înţeles. Odioasă e democraţia din Israel, nu autocraţia din Iran. Îngrijorător e statul democratic care se apără, nu statul fundamentalist care se înarmează nuclear pentru a ataca. Periculoasă pentru pacea mondială e “prima lovitură” israeliană care nu s-a produs, nu declaraţia de mai multe ori repetată a lui Ahmadinejad că Israelul trebuie şters de pe faţa pămîntului. Dacă asta e gîndire de om responsabil, atunci şi eu sînt un deltaplan. Dacă asta e poezie şi nu înşiruire de sloganuri reacţionare, dispuse sub aparenţe versificate, atunci şi eu sînt un elicopter în curs de decolare.
Aud că, urmare a acestei “poezii”, Israelul l-a declarat alaltăieri pe Günter Grass persona non grata. Se vede că unii critici literari ai statului evreu şi-au făcut corect exegeza. Dar fostul SS-ist nu trebuie să se îngrijoreze: tocmai a primit felicitări din partea ministrului adjunct al Culturii din Iran, un fin cunoscător al sufletului liric contemporan. Staţiunile balneoclimaterice musulmane îi vor sta la dispoziţie octogenarului, pentru a-şi tratarisi reumatismele morale.
Laszlo Alexandru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.