Etichete

, , , , ,

La acest amplu rechizitoriu am răspuns în felul următor: Stimate domnule profesor, sînt cu totul impresionat de eforturile dumneavoastră de documentare pe subiectul Tais. Asta nu înseamnă că m-aţi convins. După cum ştiţi foarte bine, Dante foloseşte o amplă varietate de personaje în Divina Comedie, de la persoanele care au existat în realitate (Virgiliu, Homer, Beatrice etc.), la altele, mitologice, istorice sau literare, care defilează sub ochii noştri. O amplă provenienţă ontologică se amestecă în aceeaşi oală a poemului-capodoperă. În plus nu înseamnă că Dante face neapărat muncă de istoric, care lucrează cu date ferme şi precise. De pildă nimeni nu ştia mai înainte că Brunetto Latini ar fi fost homosexual (iar respectiva acuzaţie, dedusă din contextul în care intelectualul e plasat în Infern, a stîrnit ample discuţii.) Sau iată o altă situaţie. Ulise al lui Homer ajunge acasă, după decenii de aventuri, îşi redobîndeşte soţia şi regatul şi moare liniştit. În schimb Ulise, personajul lui Dante, se îndreaptă pe mare în direcţia opusă şi, în locul unui sfîrşit senin, face experienţa lumii “fără oameni”.

Să nu fi cunoscut oare Dante adevărata poveste a lui Ulise? Nu cred. Teza mea este că Dante a construit, fireşte, o amplă diversitate de personaje, dar le-a utilizat în scopuri artistice. Nu a ezitat, prin urmare, să păstreze numele şi identitatea civilă a lui Cutare şi Cutare, însă a adaptat traiectoria lor la intenţiile sale artistice, simbolice şi morale. Căci Dante nu e istoric, ci poet. Cel mai impresionant.

Dumneavoastră, domnule profesor, reconstruiţi biografia istorică a lui Tais, din precedentele opere literare, şi îmi spuneţi că situaţia dantescă nu corespunde cu faptele. Dar eu nu mă mir de asta. Poetul italian şi-a luat libertatea de a-şi construi personajul, cu realităţile sale specifice, pentru a-şi transmite mesajul şi învăţăturile. Să-l condamnăm pe artist deoarece şi-a permis să facă muncă de artist, şi nu exclusiv de istoric, nu-mi pare a fi un reproş valabil.

Anunțuri