Etichete

, , , , , , , , , ,

Amîndoi am căzut repede de-acord că ierarhia păcatelor şi a pedepselor din Infern e discutabilă şi, mai ales, actualizabilă din perspectivă contemporană. Colocutorul meu a presărat şi cîteva accente polemice (“Cam jumătate dintre osîndiţi ar fi astăzi trataţi cu pastile şi vizite la psihiatru. Infernul este în parte un ospiciu subteran, altceva nu exista pentru oamenii diferiţi. A salva în zilele noastre acea morală mi se pare riscant”).

La îndemnul meu repetat, profesorul Venturi mi-a precizat şi identitatea personajului dantesc a cărui soartă continuă să-l preocupe. În bolgia a doua din cercul al optulea sînt pedepsiţi adulatorii. Printre ei se află femeia jegoasă şi despletită, care se zgîrie cu unghiile pline de balegă şi ba se piteşte, ba se-ndreaptă în picioare. Ea e Tais, tîrfa care i-a răspuns linguşitor amantului ce-a întrebat-o de-l preferă, în urma cadoului consistent pe care i l-a oferit: “de minune!”: “…quella sozza e scapigliata fante, / che là si graffia con l’unghie merdose, / e or s’accoscia e ora è ‘n piede stante. / Taïde è, la puttana che rispose / al drudo suo, quando disse – Ho io grazie / grandi appo te? – : – Anzi meravigliose!” (Inf. XVIII, 130-135).

Traduc în continuare din italiană şarja polemică antidantescă a lui Silvestro Venturi: “Am recitit atent Eunucul lui Terenţiu, care o readuce la viaţă pe Tais, şi De amicitia a lui Cicero, care utilizează corect cîteva pasaje din acea comedie legată de păcatul nostru. 1) Tais a avut trei iubiţi. Primul, cînd moare, o îmbogăţeşte prin testament, al doilea, Trason, o părăseşte din motive militare, al treilea, pe care ea îl iubeşte sincer este Fedria, la rîndul său foarte îndrăgostit de ea. (Potrivit surselor istorice, ar fi o ‘casta meretrix’, pentru a recurge la oximoronul unui mare sfînt. Cu siguranţă nu ‘o curvă’, cum o descalifică Marţial.)

2) Trason se-ntoarce şi vrea s-o recucerească printr-un cadou: o tînără sclavă care de copilă crescuse împreună cu ea, ca o soră. Tais o doreşte nu pentru sine, ci pentru a o restitui familiei de origine. (Avînd în vedere că era şi superbă, fecioară şi cînta la ţiteră, a-i mulţumi bărbatului pentru cadou, fie şi într-un mod linguşitor, n-ar fi constituit o exagerare.)

3) Intermediarul lui Trason se prezintă ca fiind teoreticianul linguşirii, căreia îi înalţă un panegiric. Pe el îl atacă Cicero, pe bună dreptate, ca fiind otrăvitorul adevăratei prietenii.

4) Răspunsul parazitului (nu al lui Tais) către Trason e premeditat şi automat, face parte din mecanismul reprobabil al lui ‘adsentio’ sau ‘assentio’, ecou al judecăţilor sau al dorinţelor militarului fanfaron (încă şi mai grosolan la Plaut). Cicero o consideră ca fiind ‘adulatio, blanditia, simulatio’. Tais n-are nici o legătură cu asta. De fapt Cicero n-o condamnă, nici măcar n-o bagă în seamă. Nu e doar problema nominativului (confundat cu un vocativ), ci şi a verbului la infinitiv. Trason i se adresează parazitului, fiindcă ei împreună formează o mască ‘veselă’, cu două feţe. Asta rezultă şi din pasajele precedente ale plicticosului tratat.

5) În acest moment intervin nu dantologii, ci “cultivatorii” (dacă vreţi linguşitorii) lui Dante care, pentru a-l dezvinovăţi susţin (de 200 de ani încoace) că acea replică “anzi meravigliose” într-adevăr n-a fost pronunţată de Tais, dar ea oricum e vinovată, căci a instigat, a influenţat darea răspunsului. Parazitul i-ar fi transmis lui Trason voinţa femeii despletite, devenind pe nedrept şi în mod rizibil codoşul curtezanei, care ar fi fost o prostituată de lupanar.

Morala poveştii: Tais rămîne o pradă ideologică. Dante ne satisface în mod plastic privirile, curiozitatea şi îndată coboară cortina: aplaudaţi, dar nu reflectaţi prea mult… Parcă ar presimţi că a mers prea departe.”

Anunțuri