Etichete

, , , , ,

Internetul poate aduce şi surprize plăcute. Aşa mi s-a întîmplat în ultimele săptămîni, cînd am intrat în corespondenţă cu profesorul Silvestro Venturi. Stabilit de ceva timp la Bucureşti, unde a predat limba italiană (după cum s-a recomandat), dl. Venturi mi-a scris pentru a-mi transmite opiniile sale, în urma lecturii comentariilor mele, prezente în mediul virtual, pe marginea Divinei Comedii. Am remarcat încă din primul său e-mail că am de-a face cu un cititor atent care, deşi nu-şi arogă merite speciale (“rămîn doar un diletant în domeniul dantologiei”), exprimă idei foarte interesante, rod al unor observaţii detaliate: “mă frămîntă de cîtva timp un personaj dantesc”, aşadar “avem interese culturale comune”. Am obţinut acordul său pentru a prezenta aici cîteva detalii ale dialogului nostru particular.

În opinia colocutorului meu bucureştean, “astăzi, după atîtea exegeze, diatribe şi tămîieri, care au construit mitul, nu mai e rentabil să-l omagiezi pe Poet. Nu susţin că trebuie să-l ultragiezi – Doamne fereşte –, însă publicul ar fi mai interesat să-i cunoască limitele. Şi subliniez că am scris ‘nu mai e rentabil’, nu că e corect sau nu”. I-am replicat că, în ceea ce mă priveşte, după atîţia ani şi atîtea cărţi, mizez pe sinceritate, ca instrument de lectură şi analiză. Pe… “spontaneitatea calculată” ca strategie de scriitură. Aşadar îmi voi lua deplina libertate de a-l omagia pe Poet, acolo unde voi resimţi emoţia estetică genuină, în ciuda eventualelor opinii contrare ale specialiştilor. Faptul că mă entuziasmează un aspect sau altul din poezia lui Dante nu mă va obliga să-l denigrez, numai şi numai fiindcă asta ar fi mai profitabil ca imagine publică.

Anunțuri