Etichete

, , , ,

Cunoscutul vers dantesc e înghesuit sub lupa critică înăcrită a unui oarecare Nicola Villani: “Asta le pare o glumă isteaţă savanţilor vulgari, admiratori ai lui Dante. Dar în ţeasta celor care au glagorie, ea e mai rece decît zăpezile din Galia. Nu cred că trebuie să ne ostenim ca să arătăm josnicia conceptului, mai curînd potrivit la o doică trecînd cu vederea pîrţurile copilaşului, decît la un poet grav, care ne vorbeşte despre perfecţiunea umană. Bun, e adevărat că Dante o înfrumuseţează şi o onorează cu demnitatea expresiei şi cu toată proprietatea cuvintelor, numind curul, cur. Şi poate nu i s-a părut că a zis un lucru îndeajuns de glumeţ, aşa că se mîndreşte cu el şi-l aplaudă şi-l întoarce pe toate feţele şi-l exagerează, asemuindu-l cu trîmbiţele, cu clopotele, cu tobele, cu semnalele de fum şi cu alte lucruri aşa ciudate precum acesta! Dar dincolo de grosolănia expresiei, ea este pe deasupra şi contrară intenţiilor poetului. Fiindcă trupa de diavoli mergea de-a lungul malului, pe lîngă smoala fierbinte, doar pentru a vedea dacă vreunul dintre damnaţii aceia, pentru a-şi alina chinurile, nu cumva a ieşit să se uşte niţel şi pentru a-l înhăţa cu cîrligele şi a-l sfîşia. Însă cine nu vede că dacă Barbariccia umbla sunînd din trîmbiţă, cu asemenea gălăgie îi avertiza de departe pe damnaţi să se vîre la loc sub smoală, iar astfel îşi păgubea propria lui vînătoare?

Şi să nu mi se răspundă că ăla a dat-o pe goarnă doar o dată, la pornire, şi nu de-a lungul întregului drum; cu toate că asta nici poetul n-o zice, nici s-o presupunem n-avem de ce, dar chiar de ni s-ar spune şi dacă aşa ar fi, decurge de-aici că şuierul emis la început i-a avertizat pe păcătoşi, care erau nu prea departe de-acel loc şi pîndeau pe marginea şanţului, deasupra cleiului vîscos. Adaug că nu era nici o nevoie de-a slobozi vreun semn către ceilalţi diavoli, care îşi cunoşteau datoria la fel de bine ca Barbariccia şi erau la fel de îndemînatici şi pricepuţi ca el în a şi-o îndeplini.”

Anunțuri