Etichete

, , ,

Avalanşa de explicaţii, comentarii, analize, cărţi şi tratate care s-a declanşat după moartea lui Dante, din Evul Mediu încoace, este în măsură să descumpănească pe orice om cu scaun la cap. Motivaţiile celor care scriu sau vorbesc despre poetul italian pot fi dintre cele mai diverse. Totuşi ansamblul cantitativ al paginilor scrise pe acest subiect este deja imposibil de parcurs efectiv. Exegeza dantescă a devenit o ştiinţă autonomă, care se organizează pe mari direcţii de prospectare, cu tendinţa de-a configura o gestionare globală. Se vorbeşte despre Dante în America de Sud, Dante şi lumea arabă (cu un studiu clasic de-acum aproape un secol), sau despre şcoala dantologiei americane (printre cele mai dezvoltate, la nivel mondial, cu o tradiţie de aproape două secole; nu demult a scos la iveală o copleşitoare enciclopedie coordonată de Richard Lansing).

Cît priveşte comentariile italiene, acestea la rîndul lor se configurează cronologic, pe curente de interpretare. Anumite lucruri vedeau gînditorii medievali despre marele lor contemporan, altfel se raportau la el glosatorii Barocului sau ai Iluminismului, alte calităţi i-au descoperit romanticii. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lucrurile au luat o nouă întorsătură. Iar secolul XX a adus cu sine comentariile cele mai temeinice şi prestigioase, congenere textului urmărit în articulaţiile sale intime. Cînd totul părea lămurit, privirile au revenit spre cele dintîi descifrări ale Divinei Comedii, de la apariţia ei în circulaţia publică şi pînă la 1478, data primei interpretări destinate tiparului (vezi Saverio Bellomo, Dizionario dei commentatori danteschi).

Anunțuri