Etichete

, , , ,

Au trecut cîteva luni de aşteptare. Se căutau, pesemne, resursele financiare pentru implementarea legii. A venit pe urmă anunţul că majorarea salarială e imposibilă: situaţia economică n-o permite. Promisiunile electorale s-au dovedit bezea cu frişcă. S-a mai scurs o vreme şi lumea a aflat că e absolut necesară o curbă de sacrificiu. Acelaşi om care a venit la putere făgăduind creşteri salariale a pus în practică diminuarea veniturilor. S-a remarcat în context preşedintele Băsescu, năpustit să le explice tuturor că, de fapt, profesorii nu muncesc destul, au foarte puţine ore de activitate zilnică şi săptămînală. În viaţa politicianistă au răsunat, ce-i drept, gogomănii şi mai sforăitoare. Primul-ministru Tăriceanu îi acuzase pe profesori că subminează economia naţională, deoarece fac ore particulare. Faţă de asta, povestea cu lenea unei întregi categorii profesionale era floare la ureche.

Lumea e răbdătoare şi pricepe multe. Focurile de artificii ale disputelor publice se aprind şi se sting. Dacă salariile nu se dublează, aşa cum voia toată clasa politică şi cum o impunea însăşi legea adoptată – asta este. Dacă salariile, dimpotrivă, scad – se pare că e o exigenţă economică. Nu e din rea-voinţa nimănui. Bine că rămîn, măcar, perioadele generoase de vacanţă şi concediu, cînd profesorii fug la cules căpşuni prin ţările calde.

Anunțuri